vineri, 9 ianuarie 2015

Karl Ove Knausgaard si personalitatea evitantă


Tipul din fotografie e scriitorul norvegian Karl Ove Knausgaard. A scris o carte autobiografică în 6 volume intitulată "Lupta mea" (Min Kamp). 3600 de pagini: cartea 1, cartea 2, cartea 3 pînă la cartea 6. Cartea a produs o impresie puternică în Norvegia, aducîndu-i o enormă notorietate. 1 din 9 adulți norvegieni (e o țară mică) au cumpărat-o. De ce? 
Knausgaard vrea să scrie cartea cărților, o carte canon, ambiția lui din totdeauna e să scrie o carte importantă. Are deja două romane publicate, ambele foarte apreciate, acum e timpul să îl scrie pe următorul. Lucrează de acasă, unde locuiește cu cei 3 copii și soția, poetă. Trebuie să se achite de cerințele vieții, să aibă grijă de copii, să îi pregatească de gradiniță, să îi hrănească, să îi schimbe, să îi îmbrace, să îi așeze în mașină. Are 5 ore la dispoziție pînă să îi aducă înapoi, cînd o ia de la capăt. E disperat, sătul, i se pare ca viața i se scurge printre degete, schimbînd scutece, curățind podele, cărînd carucioare. Și începe să scrie fix despre asta. Începe în 2009, cînd termină la patru luni distanță prima carte, și încheie ciclul în 2011. Textul pe care îl citim este textul la care lucrează autorul din carte. Despre viață întocmai. Urmărind actele existenței îndeaproape. La cea mai mică distanță posibilă. Așa cum se întîmplă ele. Cum sunt ele, nu cum credem că sunt. Spunînd "adevărul", așa cum nu este rostit niciodată din pricina constrîngerilor sociale, culturale etc. Faptele mai ales cele umilitoare, meschine, simple, repetitive, sufocante. Sau înduioșătoare. În toată senzorialitatea lor. Sau emotivitatea lor. E hotărit să descrie, să refacă în scris realitatea, hiperrealitatea.
Sigur, pentru care plătește. In nebunia creată de dezvăluirile din primele două cărți, de notorietatea violentă, de acuzele din partea familiei, a publicului, soția lui, maniac-depresivă, suferă o cădere. Hotărăsc să plece din oraș, se mută într-o căsuță la țară, izolați, ca să se țină departe de presă. Scrie mai departe. Cartea a 6-a evocă consecințele scrierii celorlalte cărți, descrie pe larg căderea psihică a soției, și incheie cu un eseu despre Hitler. 

În cartea asta, lumea este receptată în toate nivelurile ei de funcționare. Este reflectată în gradele ei diferite de complexitate. Dar lumea este întotdeauna de două feluri, se petrece simultan ca lume interioară o dată, și apoi ca lume obiectivă, exterioară. Sunt actele psihice elementare cu care mintea începe compunerea și organizarea lumii înconjuratoare: senzațiile, percepțiile. Apoi, procese mai complicate de cunoaștere, reflecția, memoria, înțelegerea. Și apoi actul propriu-zis, acțiunea, mișcarea, cînd individul viu își manifestă voința și motivația, pornind de la gesturile cele mai mărunte pe care le desfășoară un individ care trăiește, pașii, respiratul, îmbrăcatul, înghițitul hranei și pînă la construcția unui proiect literar, pînă la grija pentru propriul copil.
Iar lumea obiectivă, în funcție de instrumentele de cunoaștere cu care se acționează asupra ei, se dezvăluie în straturi diferite de semnificație: e stratul profund material, stratul primar de alcătuire, obiectiv și implacabil, pămîntul, apa, zăpada, vîntul, bucățile concrete dintr-o casă, dintr-un zid, dintr-o frunză, dintr-o ceașcă, corpul tău, organismul, corpul soției, al tatălui, casa in care locuiești, clădirile, luminile, orașul. Lumea pur fizică, sau pur biologică. Apoi niveluri superioare de construcție, care abstractizează din ce mai tare reprezentarea și valoarea existenței: lumea intelectuală, lumea emoțională. Aici e planul sofisticat, marcat de propria-i ambiguitate, problematic. Subiectivitatea și personalitatea indivizibilă a individului la care singurul care are acces adevărat este doar individul însuși, cînd nimic nu mai e o proprietate simplă și absolută a ceva, ci un du-te-vino. E cunoașterea în toate posibilitățile ei de descriere. Dar cea mai importantă cunoaștere este cea în schema obiectivității, a înfătișării imediate, nu a interpretărilor, a ideilor. El nu vrea deloc să creeze, vrea să redea ceea ce există. E o carte anti-concept.

Cartea este extrem de senzorială. Simți cum însușirile obiectelor și fenomenelor lumii înconjurătoare acțiunează în timp real asupra organelor lui de simț: felul în care percepe o mișcare a frunzelor, a pașilor, a materialului din care e alcătuită casa, materialul din care este alcătuit puloverul pe care îl imbracă. Imagini subiective ale lumii obiective redate minuțios. Knausgaard reușeste perfect să ia cunoștintă de proprietățile elementare ale materiei (forma, greutatea, duritatea, mirosul, gustul, culoarea).
Scriind despre lucruri așa cum sunt, încet și cu foartă multă răbdare, așa cum survin in viața noastră, înseamnă cumva să le agravezi, să le acutizezi. Nu le corectează, nu le idealizează, e obsedat să le esențializeze reactivînd și prezentînd fiecare etapă de construcție a informației, a sensului. Așa cum ia naștere el în mintea noastră pe căi diverse, senzoriale, cognitive, emoționale. În cartea lui ți se pun la dispoziție etapele construcției, e expus procesul formării imaginilor și conținuturilor mentale, conținutul material al relațiilor umane (un gest, un mers, o privire, o replică). Relațiile sunt și ele redate foarte de aproape, trebuie să ai răbdare să se formeze o imagine mai amplă, mai de ansamblu. Descompune unitatea, insistînd minuțios asupra fragmentelor care o compun. Trebuie să accepți ritmul acesta ne-vast, alcătuirea aceasta înceată, treptată, extrem extrem de intimă. Dar unitatea este trăită adesea, în momentele de grație, trăind laolaltă fericirea, ce se înțelege prin conceptul "de familie". Dar în rest viața de relație e compusă din fragmente, ne-romantică, ne-idilică. E brută, mecanică, cu gesturi extrem de concrete care relevă infrastructura ei profund materială. Exact cum trăim. 

Tot timpul două planuri, infrastructura și suprastructura existenței noastre. Evocînd și fixînd mecanicitatea vieții de zi cu zi, dar într-un mod nemaipomenit de expresiv, plin de candoare și fluență, norvegianul reusește să livreze la perfecție incomensurabilul, semnificația (suprastructura, fie socială, culturală, intelectuală, abstractă sau cea mai intimă, cea emoțională, ansamblul saturat afectiv). Lucid, limpede, urmărind proces cu proces compunerea realității. Și cu toate astea, oricît de mecanică ar părea cartea și existența, starea (dispoziția) nu poate fi ocolită. Suntem permanent "într-o" stare, așa cum permanent este o vreme afară. Cumva, asta e falia pe care vrea s-o recupereze, pe care o survolează îndeaproape ca s-o aducă la vedere, falia între mecanicitatea, materialismul vieții cu activățiile concret senzoriale, cu însușirile concrete ale lucrurilor, ale gesturilor, cu activitățile practice, repetitive și planul supraordonat, supradeterminant: emotivitatea/afecțiunea, cea care dă pregnanța/intensitatea structurii noastre interioare.

Două planuri, dimensiunea copilăriei și cea a maturității. Copilăria cînd lucrurile și existența sunt pline de semnificație și sunt trăite nemijlocit, și maturitatea, cînd lucrurile își pierd sensul, cînd comuniunea perfectă dintre copil și lumea înconjurătoare este compromisă de sinele atotprezent care gîndește constant. Menționează în interviuri că pentru el asta e calitatea nemaipomenită a scrisului și cititului: starea de "selflessness", cu alte cuvinte, eliberarea de povara gîndirii și metagîndirii autoreferențiale.

Astfel, în prima carte sunt doar cîteva întîmplări, desfășurate pînă la epuizare, pe zeci de pagini în care e reconstruită copilăria lui, derulînd cu precizie și răbdare momente particulare. Fragmente din copilărie duse pînă la capăt, nu doar sugerate, deloc idealizate, ci compuse particulă cu particulă, reconstituite ca într-un experiment care trebuie să reproducă un demers de cercetare: mersul la o petrecere de revelion, piesă cu piesă, în spațiu și timp. De aici cumva efectul hipnotic, parcă ai traversa ținuturile pustii ale Norvegiei, trebuie să fii foarte răbdător să întîlnești ceva acut, pregnant. Autorul forțează limitele realismului, există posibilitatea să apară plictiseala. Cartea lasă o impresie puternic prin felul în care acest norvegian, expert absolut în tehnica introspecției, este capabil să se observe pe el însuși, să se plaseze într-un context, să se articuleze pe sine și mișcările vieții, e mișcător felul in care reușește să pătrundă cu mintea structura explicită sau implicită a realității. Ideile clare și exacte despre cum ia naștere și se organizează semnificația în mintea noastră produce impresii teribile si crează adicție. E stilul lui plin de înțelegere, limpede, deslușit, fluent care te ține legat de text. Legat și atașat deja de viața lui. Simți conținutul și ritmul în care se desfășoară viața.
Prezența noastră in lume, relațiile cu ceilalți poate fi exprimată la nivelul ăsta de descriere, al gesturilor prime, așa cum procesele mentale pot fi descrise făcînd trimitere la substratul loc biochimic și structural, și apoi la nivelul de construcție subtil care nu poate fi decît trăit, simțit subiectiv, care e întotdeauna mai mult decît suma aritmetică a părților componente. Planul în care subiectul "trăiește" absolut tot ce i se intamplă. Polul fix care integrează toate intrările și conferă un rost.

Dar de ce? De ce să prezinți astfel totul? Ce e cu hiperacuitatea asta, cu pregnanța asta atotcuprinzătoare? De ce această relatare întocmai, precisă și imediată a lucrurilor? De ce sinceritatea violentă a confesiunii?

Ceea ce vreau să sugerez este că My struggle este conștiința atotcuprinzătoare, hipersensibilitatea tipică și rușinea interioară tipice ale evitantului. De fapt, reversul lor. E prezentă în personalitatea personajului lui Knausgaard dar și a autorului care acordă interviuri mărturisirea constantă a sentimentelor de rușine și inadecvare, dar și atenția intensă și activă a celui înzestrat să recepționeze, să scruteze extrem de fidel atmosfera și încărcătura relațiilor/interactiunilor interpersonale, valențele comportamentului celuilalt și care, pentru că realizează (resimte) atît de puternic sfera de influență a celorlalți, se ajustează în permanență pentru a se simți în siguranță și a nu trăi disforia. Prima carte este construită în jurul figurii tatălui dominator, furios și intransigent.  A transfigurării lui profunde în timpul vieții și a morții lui. Tatăl, personajul care consumă/acaparează resursele copilului/scriitorului. În jurul lui sunt ponderate atitudinile membrilor familiei și atmosfera din casă. 
Atenția cercetătoare și hipersensibilitatea copilului sunt implicate și concentrate în anticiparea reacțiilor tatălui, abordare care îi inoculează astfel o stare de teamă, de nesiguranță și care se va manifesta ulterior și în viața adultului, reflexul anticipării și împlinirii așteptărilor celorlați fixîndu-se ireversibil. 
Copilul urmărește cu atenție mimica, comportamentul tatălui, pe care ajunge să îl preconizeze precis și în funcție de care își ajustează și calibrează timingul propriilor intervenții și atitudinea cu care să îl întîmpine. Felul lui de-a fi e caracterizat de o reținere generală. Face totul astfel încît să "nu strice", să nu "deranjeze", să fie cît mai discret, cît mai invizibil, aranjînd să se potrivească mereu secvenței din care face parte. Asta îl va face în același timp șovăitor și nesigur pe sine, căutînd mereu să intuiască tonalitatea corectă la care apoi să se plieze. Și care să îi aducă aprobarea.
Dacă un individ hipersensibil și vigilent întîlnește stilul critic și ridiculizant al părintelui, copilul dezvoltă convingerea că persoana lui trezește reacții negative. Este permanent în expectativă, ajunge să asocieze prezența persoanei sale cu un sentiment de inadecvare. Sentimentele de rușine, starea de jenă, atît de specifice evitantului sunt internalizate pe fondul relației cu acest tată autoritar și intransigent care îi cunoaște toate mișcările, care nu trece nimic cu vederea, care ridiculizează vulnerabilitățile copilului (copilul Karl Ove nu reușește să îl pronunțe pe "r", așa că tatăl îl imită ori de cîte ori defectul îl scoate din minți și nu înțelege de ce defectul nu cedează la corecție, cînd este expus în ridicolul lui și copilul îl conștientizează; îl imită cînd copilul privește concentrat la ceva, căscînd gura, a mirare). 
Dar spre deosebire de atenția activă dar agresivă a tatălui, atenția atotcuprinzătoare a fiului este una plină de înțelegere, armonioasă care nu vrea să atace lucrurile din jurul lui ca să le corecteze și să le facă perfecte. Exigența preluată de la tată funcționează doar îndreptată spre el însuși. Înăuntru nimicește tot, acolo apare intransigența, ura de sine, standardele înalte, veșnica nemulțumire, rușinea, sentimentele de lipsa de valoare și așa mai departe. 
Pentru a evita umilirea, individul evitant va dezvolta o fațadă plăcută, în corespondență cu așteptarile celorlalti, pentru a se proteja împotriva evaluării negative care îl rănește nespus. E mijlocul prin care evitantul se asigură că nu îi pierde pe cei din jur din pricina neadecvărilor și defectelor proprii care odată descoperite ar ajunge să saboteze relația in cauză. Dar reținerea aceasta amestecată cu nesiguranță atrage după sine sentimente de inferioritate, convingerea că trebuie să ascundă cum este în realitate ca să fie acceptat de ceilalți. 
Și cred că acest stil personal inhibat are legatură cu modul în care aceasta carte este "violent" de realistă, de directă, de exactă, de precisă, lipsită de cosmetizare, neconceptulă, neinterpretativă, frustă - pentru a compensa cumva fațada pe care de obicei o livrează lumii, considerînd-o mult mai adecvată a face față cerințelor, atunci cînd din instinct cauți să te faci plăcut și să nu superi. Aplicată în afară, intransigența este urmată invariabil de sentimentele de vinovăție, de rușine. E îngrozit de ideea de a răni. Sinceritatea totală, provenită din interior - ca raportare definitivă la sine - e absurdă, inacceptabilă atunci cînd parcuge și evocă viețile celor din jur. Paradoxal, tipul înalt care are tendința să-și aplece ușor capul ca să nu ocupe spațiul, scrie o autobiografie agresivă. Trăind aceste contradicții pe care caută mereu să le echilibreze, apare autoflagelarea, disprețul de sine, disperarea, șovăiala. Knausgaard le descrie cu sinceritate dezarmantă pe toate.

Teama de nu a atrage critica și dezaprobarea, hipersensibilitatea care nu îi menajează nicio percepție, care îi livrează lucid și transparent orice atitudine a celorlalți, care face să nu îi "scape" nimic, resimțite împreună cu groaza propriului impact se traduc, într-un fel, într-o flexibilitate destabilizantă, sentiment care poate fi intolerabil de trăit. Sentimentul înstrăinării de sine, caracteristic și el personalității evitante este compensat cred prin atașamentul puternic față de latura obiectivă, fizică, palpabilă a lumii înconjurătoare, care îl asimilează cu o forță superioară, inexprimabilă, și în care trăiește un fel de sentiment eliberator al armoniei depline. 

Mintea lui Karl Ove realizează atît de frumos înțelegerea realității interioare și a celei care se desfăsoară ireversibil înafara noastră încît după întîlnirea cu el și scrisul lui rămîi cu un sentiment de limpezire și armonie, de adevăr. E mișcătoare capacitatea lui de a se cuprinde pe sine și asta simultan cu forța cu care pricepe și înregistrează evenimentele, non evenimentele, mișcarea exterioară, ce se întîmplă sau ce se găsește pur și simplu în jurul nostru. Felul absolut onest (aproape autodistrugător, ca o autosabotare) plin de seriozitate și limpede în care se pune în bătaia reflecției. În plus, cartea are o ritmicitate perfectă, decurge fără efort, te simți acolo, în interior, în desfășurarea neinteresată a tuturor lucrurilor de pe lumea asta în care existăm, unele de înțeles, și de neînțeles altele, dar pe care, dintr-o predispoziție spre armonie, e în stare să le cuprindă, fără să le dezbine. Viața pe care o trăim nu e perfectă, de cele mai multe ori e cruntă și mecanică, dar asta nu ne împiedică, pe cei mai mulți dintre noi, să găsim în ea un soi de unitate indivizibilă care să ne dea un sens.

Primul volum se poate citi în format scribd, în engleză, aici.

Apariția cărții în romînește este anunțată pentru 2015 la editura Litera.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu